Tuesday, June 24, 2008

SemioStrategii ImoDurabile între Focşani şi Adjud

SemioStrategii ImoDurabile între Focşani şi Adjud
Civilizaţie
Marilena Lica Masala

Emanuel Crivăţ: arhitect, urbanist, semiotician, cercetător francez de origine română. Teza sa de doctorat, “Adâncul zidit - o contribuţie la o semiotică a arhitecturii”, Sorbona, 1985, sintetizează preocupările sale de cercetător în cele două domenii, amplificate şi valorificate după stabilirea în Franţa (1979).

Gara noua din Focsani (Foto: E. CRIVAT 2006)Focşani: între şansa unei strategii de dezvoltare europeană şi inerţia locală

Urbanistul Emmanuel Crivăţ a elaborat în 2006, la cererea unei firme scoţiene, o strategie de dezvoltare urbană durabilă şi modernizare pentru două oraşe româneşti, Focşani şi Adjud, finanţată din fonduri europene. Proiectul a fost prezentat personal de arhitect, venit special în acest scop în România, primarului şi Consiliului local Focşani. În toamna aceluiaşi an, proiectul trebuia să intre pe ordinea de zi a uneia dintre şedinţele consiliului, pentru aprobare. Din motive misterioase încă, această epifanică şedinţă a decidenţilor focşăneni a fost amânată sine die, ceea ce a însemnat ratarea momentului adecvat pentru începerea formalităţilor de finanţare la nivel de CCE. Între timp, intrarea României în UE la 1 ianuarie 2007, a schimbat datele problemei. Fire dinamică, optimistă şi constructivă, Emmanuel Crivăţ a continuat pe cont personal, la Paris, micul război pentru cauza urbei milcovene dragă domniei-sale. Şi-a construit un blog, pe care a publicat pagini despre proiectul Focşani, cu scopul de a-l face cunoscut şi vizibil. Fiindu-mi prezentat recent la Paris, arhitectul Crivăţ mi-a relatat, printre alte admirabile împliniri profesionale, şi istoria acestui proiect rămas „în aer”. În opinia inovatorului urbanist, România merită chiar o alianţă viticolă pe linia Focşani-Bordeaux, renumitul oraş al lui Montesqieux, nu doar un înfloritor Focşani! Apreciind că însemnările sale despre entuziasmul şi încrederea în şansele acestui proiect, într-o zonă a României de istoria căreia este legat afectiv ca orice român conştient şi responsabil faţă de destinul ţării sale, oriunde s-ar afla el, ca şi dezamăgirea ulterioară provocată de lipsa de reacţie imediată a autorităţilor locale faţă de o perspectivă care „pica din cer”, pot interesa şi cititorii paginilor de „Civilizaţie” din „Oglinda literară”, dar şi autorităţile focşănene, i-am cerut permisiunea să le publicăm.Emmanuel Crivăţ: SemioStrategii ImoDurabile între Focşani şi Adjud― pagini inedite de jurnal ―(fragment)

Acum doi ani, pe vremea asta, primeam un mesaj electronic în limba engleză în care mi se cerea realizarea unei strategii de dezvoltare urbană şi modernizare a unui oraş X, dintr-o regiune puţin dezvoltată din Estul Europei. Condiţiile de remunerare nu erau glorioase, iar prima descriere m-a făcut să cred că este vorba de un oraş ucrainean sau rus, mai ales că limba cerută pentru redactare era engleza. Oferta m-a surprins, întrucât, aşezat de douăzeci de ani la Paris, referinţele mele sunt în mare parte în franceză. Doar întâmplarea face că, în momentul primirii acestei propuneri, elaboram un curs de urbanism în limba engleză, pentru studenţii mei. Am cerut interlocutorului meu mai multe amănunte despre oraşul X. Top secret! Nu-mi putea spune numele oraşului X decât după semnarea contractului! Totuşi, mi-a trimis o descriere a unei zone seismice permanente, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la Ţara Vrancei, la Focşani, oraş despre care nu aveam atunci nici o altă amintire, cu excepţia gării... între Iaşi şi Bucureşti... „Focşani... două minute”. Mi-am scos din raftul cărţilor cu greutate, ascunse în spatele unui fotoliu, „Enciclopedia României” din 1936, prefaţată de profesorul Dimitrie Gusti (Volumul II – Ţara Românească). Descrierea Târgului Focşanilor era aşa de bună şi se potrivea atât de mult cu oraşul pe care îl prezentam în cursul meu de urbanism, încât am hotărât să răspund favorabil propunerii dacă, bineînţeles, era vorba de Focşani.I-am scris deci „englezului” că „sunt interesat să fac strategia de dezvoltare (partea de urbanism şi de modernizare) pentru oraşul de pe Milcov.” Surprins de perspicacitatea mea, mi-a telefonat şi, a fost rândul meu să fiu surprins!, mi-a vorbit curat în limba lui Voltaire, iar nu în aceea a lui Shakespeare. Iar când i-am spus că sunt născut în România, mi-a spus câteva cuvinte în limba lui Creangă! Deci, interlocutorul meu „englez” era francez! Cum de ştia moldoveneşte?! Simplu: fiind angajatul unei societăţi scoţiene de recrutare experţi pentru strategia de dezvoltare a Focşanilor, stătuse un timp în Focşani. Ce l-a determinat să mi se adreseze?! Şi mai simplu: eram singurul semiotician care făcea şi arhitectură şi urbanism şi mai ştia şi engleză. Detaliu important, întrucât elaborarea strategiei nu se făcea pe româneşte. Am „bătut palma”. La veghea plecării către Focşani, am scris o scurtă introducere în englezǎ pentru „schiţa de idei” pe care trebuia să o prezint celor care mă aşteptau acolo, ba chiar două, pentru că, între propunerea iniţială şi încheierea contractului, a apărut şi Adjud în studiile strategice, pe care le-am tradus totuşi în româneşte, pentru câştigul cauzei.

Citez:
Terminus: FOCSANI….or ADJUD
On the 18-th of May 2006 I’ll be in Focsani, and this time Focsani is my TERMINUS. I shall be in Focsani for over a week, leaving behind my usual activities and the article I am now writing on London’s “urbanization”; I’m not thinking any more either of my voyage to China, or of the great project planned in Lyon (the Gallic capital, Lugdunum), or of the fabulous water pump at Marly which activates the artesian wells of Louis XIV, and which I want to make spring out again in “five years’time” (a five years’ plan [!] as we used to say before…)On the 18-th of May I’ll make a halt in Focsani, coming by car from Bucharest…; this time I’ll stay in Focsani because I am convinced that in seven years I’ll also stop in Focsani, since it is not possible to drive to Suceava without stopping in Focsani, and especially because Focsani will become a destination. I shall come to Romania in order to go to Focsani; I shall land directly on the Focsani airport, I shall take a taxi in order to be in time for the Gala of the Ciprian Porumbescu Festival in the Great Hall of the First Union, where Angela Gheorghiu will be waiting for the curtain rise. It is not yet the 18-th of May, I am still in Paris, and I can see through the window the place where, under the Paris Olympic Sign (which was supposed to convince the world that the 2012 Olympic Games would take place in Paris), I had a talk with a proficient Romanian journalist. The Olympic sign is no longer there, 50 hectares are being prepared for urban transformation, almost in the middle of Paris…and I am thinking…what if we urbanize 50 hectares of land in Focsani and Adjud.I have three more days to finish my luggage…if I could only squeeze in the 50 hectares from Paris!... WHY NOT??!
Paris,10 May 2006

CAP DE LINIE: FOCŞANI... sau ADJUD
Pe 18 mai 2006 voi fi la Focşani. De astă dată, Focşanii vor fi... CAP DE LINIE. Mă voi „opri” la Focşani pentru mai mult de o săptămână, abandonându-mi activităţile pariziene cotidiene, ba chiar şi articolul pe care îl scriu despre „urbanizarea” Londrei. Nu mă mai gândesc nici la deplasarea în China, nici la marele proiect pentru Lyon (capitala galilor, Lugdunum), nici la fabuloasa pompă de apă de la Marly, care anima fântânile arteziene ale lui Ludovic al XIV-lea şi pe care aş vrea să le fac să ţâsnească din nou, de acum în „cinci ani” (un cincinal (!) cum gândeam pe vremuri)... Pe 18 mai mă voi opri la Focşani, venind cu maşina de la Bucureşti... şi dacă mă opresc la Focşani este pentru că sunt convins că de aici în 7 ani mă voi opri la Focşani, pentru că Focşani va deveni o destinaţie ... pentru că nici nu-i posibil să treci spre Suceava fără să te opreşti la Focşani şi, mai ales, voi călători în România pentru a merge în noul Focşani, modernizat datorită unui proiect cu finanţare europeană ... voi ateriza direct pe aeroportul de la Focşani, voi lua un taxi să ajung la timp la spectacolul de gală al Festivalului „Ciprian Porumbescu”, în Marea Sală a Primei Uniri, unde Angela Gheorghiu aşteaptă ridicarea cortinei. Nu suntem încă pe 18 mai, sunt încă la Paris şi, privind pe fereastră, văd locul unde am stat de vorbă, în soare, cu o bună jurnalistă din România...lângă, şi despre, ceea ce s-a chemat „Reperul Olimpic Parizian”, adică un semn care trebuia să convingă lumea că Jocurile Olimpice din 2012 vor fi la Paris... „Reperul olimpic” nu mai este, iar 50 de hectare se pregătesc să se transforme în ORAŞ... aproape în mijlocul Parisului... şi mă gândesc... dacă am transforma în ORAŞ 50 de hectare şi la Focsani şi Adjud?! Mai am trei zile să-mi pregătesc bagajul... dacă aş putea pune în el 50 de hectare de la Paris! ...şi de ce nu?!?
Paris, 10 mai 2006

Hello FOCSANI!
When the firm AM2 Consulting LTD approached me for an expertise on the urban planning and modernization of Focşani and Adjud, I was just about working out a new method, a new concept: “Immo-Sustainability.”It was an idea that tormented my days and…partly my nights too. But reason could not resist the call of the soul.I caught sight of the 1936 edition of the Romanian Encyclopaedia, I opened it at the entry dedicated to the Putna County, I looked for Focşani and Adjud and I remembered my journeys by train and by plane, from Bucharest to Iasi, during the 70-s, in the last century, occasions on which I would take a look at Focşani and Adjud, but I would never stop there. I also remembered other trips by car from Bucharest to the Maramures of my youth, driving through my native Moldavia, when I never thought of making a halt in Focşani or Adjud…The only time when I stopped in the neighborhood, at Marasesti, in my childhood, was when the school took us there, if we were young pioneers. After the 1977 earthquake I took a tour of Romania, before I left for ever on a World Tour, but not even then did I stop for a while in Focşani or Adjud.Well, the AM2 Consulting convinced me to make a halt in Focşani and Adjud.
Paris, 13 May 2006

FOCŞANI, Bine te-am găsit!
Când firma scoţiană „AM2 Consulting Ltd” m-a solicitat pentru o expertiză în urbanism şi modernizare pentru Focşani şi Adjud, elaboram o nouă metodă, un nou concept: „ImmoDurabilitate”. Ocupaţie care îmi mânca zilele şi ...o parte din nopţi. Dar „uzul raţiunii” nu rezistă în faţa chemării sufletului. Ochii mi-au căzut pe Enciclopedia României din 1936, am deschis-o la Judeţul Putna, am căutat Focşani, Adjud şi mi-au revenit în minte drumurile cu trenul şi avionul pe care le făceam între Bucureşti şi Iasi în anii ’70 ai secolului trecut, drumuri în care am zărit Focsanii şi Adjudul dar... nu m-am oprit niciodată. Mi-au venit în minte şi alte drumuri cu maşina de la Bucureşti spre Maramureşul tinereţii mele, traversând Moldova mea de baştină şi n-am găsit nici o oprire la Focşani ori Adjud ... singura oprire în apropiere este cea de la Mărăşeşti, în copilărie, unde eram duşi cu clasa, dacă eram pionieri. Am făcut turul României după cutremurul din 1977 înainte de a pleca definitiv în Turul Lumii, dar nici atunci nu m-am oprit nici la Focşani, nici la Adjud. Ei bine, „AM2 Consulting” m-a convins să mă opresc şi la Focşani şi la Adjud.
Paris, 13 mai 2006

Uite aşa a început, acesta este spiritul lucrurilor, o construcţie efemeră, care încerca să înscrie visul în realitatea dosarelor de finanţare europeană... în toamna lui 2006 ar fi trebuit să începem să construim pe hârtie... în toamna lui 2007 mai aşteptam un pic... la începutul lui 2008, de la Paris, încă nu se vede nimic... Între noi fie spus, este mare păcat să se ducă pe apa sâmbetei o construcţie intelectuală cu articulaţii de piatră de catedrală... aşa că am acceptat să vorbesc despre ea şi altora, dându-le, în câteva articole, dimensiunile care mi se par marcante. N-am să le iau în ordine, ci am să parcurg notele mele pe Internet. Prima idee este una care ar lega Focşanii de Adjud (valorificare ludică a canalului de beton deja existent din lungul Siretului). Anul trecut era un moment strategic. Lucram la un desen, un foc de artificii pentru un viticultor renumit, când am publicat în focsani.over-blog.com următorul text:

Sunteţi deja obişnuiţi cu ideile mele „ImmoDurabile” pentru Strategii de dezvoltare urbanǎ. Acum vǎ propun una pentru lansarea strategiilor... punct crucial pe linia reuşitei şi înscrierii definitive în timp. Circumstanţele fac să apară (câteodată) momente favorabile care nu trebuiesc ratate. Consiliul Municipal nu a votat în septembrie (2006) strategia Focşanilor din cauza unor discuţii cu alt subiect care s-au prelungit prea mult. Între timp a fost Sommetul Francophoniei la Bucureşti şi anunţul oficial al Comisiei Europene despre intrarea României în UE la 1 ianuarie 2007.
Vă sugerez să adăugam, la prezentarea strategiei în Consiliul Municipal Focşani, un PUNCT aparte privind lansarea ei pe 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea Romaniei în Uniune, şi aşa îi daţi o importanţă EUROPEANĂ. În acelaşi timp, ar fi bine să propuneţi (într-un buget publicitar) crearea de Anul Nou-2007 a unui eveniment vizibil până la Bordeaux şi chiar mai departe: „LINIA DE FOC cea mai lungă...din lume”, un foc de artificii pe canalul de beton în marginea Siretului care să culmineze într-o ruină industrială pe care am văzut-o spre Mărăşeşti. ...un EVENIMENT MONDIAL vizibil de pe LUNĂArticolul a apărut şi în versiunea franceză:

Vous êtes désormais habitués avec mes idées d”’ImmoDurabilité” () pour la Stratégie du développement urbain. C’est pourquoi, je vous propose maintenant une idée pour le lancement des stratégies... point déterminant dans sa réussite, et son inscription définitive dans le temps. Les circonstances font apparaître (parfois) des opportunités ă ne pas rater. En septembre, le Conseil Municipal n’a pas voté la stratégie pour Focsani faute de temps, car les discussions sur d’autres sujets se sont trop prolongées. Par ailleurs, le Sommet de la Francophonie s’est déroulé ă Bucarest et l’annonce officielle de l’entrée de la Roumanie dans Union Européenne au 1er janvier 2007 vient d’être faite. Je vous suggère de rajouter ã la présentation de la stratégie pour Focsani un POINT important pour son lancement au 1er janvier 2007, en même temps que l’adhésion de la Roumanie à l’UE, en lui donnant ainsi une dimension européenne. En même temps il faut proposer (dans un budget publicitaire) la création pour le Jour de l’An 2007 d’un événement visible jusqu’à Bordeaux, voire plus loin: „FOCSANI : la LIGNE DE FEU la plus longue …du monde” un feu d’artifices au long du canal en béton sur la rive du Siret qui culminerait dans les friches industrielles que j’ai vues vers Marasesti.….UN EVENEMENT MONDIAL VISIBLE DE LA LUNE

P.S. Am promis că scriu despre strategia de dezvoltare urbană durabilă a Focşanilor (zonă viticolă), pentru care am luat ca referinţă oraşul Bordeaux, capitală a vinului francez. Mai mult, am lucrat cu doi tineri arhitecţi-urbanişti din Bucureşti la un proiect de reabilitare ecologică a unui cartier popular din Bordeaux. Sunt convins că modelul este interesant pentru Focşani... şi, poate că, pus într-o formă literară ar avea o şansă să devină vizibil.Paris, 8 ianuarie 2008

__________________
Attention danger:
Toyota le danger public numero 1: la voiture qui recule en marche avant et avace en marche arriere!!!

1 comment:

Serge de Moreé said...

Terenurile de golf din Romånia råvnesc la bila albă a Europei
22.05.2007, Capital
http://www.romaniangolffederation.com/shownews.php?w=13

Unii îl consideră cel mai frumos sport, alţii cred că e vorba de o activitate destinată exclusiv snobilor. Dincolo de această controversă, terenul de golf rămâne locul în care o bună parte dintre puternicii lumii se duc să-şi exerseze îndemânarea şi răbdarea, să se relaxeze, dar şi să încheie înţelegeri economice, politice sau militare.

Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în România existau cinci terenuri de golf. Patru au fost devastate de armatele germane şi desfiinţate, câţiva ani mai târziu, de comunişti. Al cincilea, cel de la Clubul Diplomatic din Bucureşti, după ce a fost ocupat temporar de un spital de campanie al Wehrmachtului, a pierdut, o dată cu naţionalizarea, nouă din cele optsprezece găuri, iar în 1975, a fost închis la ordinul lui Ceauşescu.
Şapte decenii mai târziu, încă ne chinuim să ajungem la nivelul antebelic. Există, în prezent, patru terenuri de golf în România (reprezentând trei procente din totalul terenurilor din Europa de Est) şi în anii ce urmează este posibil ca numărul lor să se dubleze (ceea ce nu ne va ajuta, totuşi, să ratăm ultimele locuri ale clasamentului).
Singurul teren care a reuşit să renască după 1989 este cel de la Clubul Diplomatic. „Înainte să vină comuniştii, era cea mai modernă locaţie pentru golf din estul Europei. Am pierdut jumătate din găuri atunci când s-a înfiinţat Parcul Herăstrău. De exemplu, unde este roata mare acum, era înainte «cupa 17». Apoi, terenul s-a închis de tot, fiind refăcut în anii ‘90. Acum, avem numai şase găuri, dar asta nu ne împiedică să organizăm în fiecare an şapte-opt turnee“, spune George Luţă, profesorul de golf al clubului şi singurul român care a obţinut, până în prezent, licenţa de profesor de golf profesionist.

Locaţia din nordul Capitalei, unde vin să joace ambasadori, consuli, oameni de afaceri, dar şi celebrităţi artistice sau sportive (ca Dan Pescariu, Florin Segărceanu sau Mugur Mihăescu), s-ar putea extinde, în curând, de la şase la nouă găuri. „Terenul îl deţinem, mai trebuie doar să-l amenajăm, sperăm să începem lucrările chiar din această toamnă. Trebuie să se implice, însă, şi statul, căci Clubul Diplomatic aparţine Ministerului de Externe“, explică Luţă.

Legendarul profesor
Tot o extindere este planificată şi la terenul de la Pianu de Jos, din judeţul Alba. „Vrem să ajungem de la nouă la optsprezece cupe. Terenul există, de la bun început am concesionat pe 49 de ani o suprafaţă de 75 de hectare, iar banii vor proveni din fondurile proprii şi din sponsorizări. Sperăm să finalizăm într-un an - doi“, afirmă directorul clubului, Nicolae Ursu. Acesta dezvăluie şi că lângă teren va începe construcţia unui hotel cu restaurant şi piscină, proiect finanţat în pincipal de preşedintele clubului, omul de afaceri italian Giorgio Tomaselli, şi de patronul firmei Elit din Cugir, Dorin Mateiu, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria cărnii.
Clubul de golf de la Pianu de Jos se numeşte, din 2004, „Profesor Paul Tomiţă“, în cinstea celui mai faimos jucător şi instructor de golf din România (a fost, printre alţii, profesorul de golf al Regelui Mihai), originar din localitate. „Când Paul Tomiţă a împlinit 80 de ani, în 1994, am organizat în comună o demonstraţie de golf. Un an mai târziu, am decis să înfiinţăm clubul, iar în 1996, am inaugurat terenul. Acum avem 58 de membri, în general oameni de afaceri străini din jumătatea de vest a ţării şi în acest an vom găzdui 17 competiţii“, explică Nicolae Ursu.
Majoritatea turneelor sunt sponsorizate de firme cu greutate. De altfel, în ultimii ani este o adevărată modă, mai ales printre brandurile care încearcă să se poziţioneze ca embleme ale rafinamentului şi eleganţei, să-şi pună numele pe competiţii de golf. Volvo, Maserati, Toshiba sau Banca Transilvania sunt unele dintre mărcile care au ales cele câteva terenuri de golf din ţară pentru a se promova.

Foste lacuri şi vechi păşuni
Clubul „Lac de Verde“ de la Breaza, de exemplu, va organiza, în acest an, turnee susţinute financiar de JW Marriott, Carlsberg sau BMW. El este, de altfel, datorită locaţiei, unul dintre favorite, atât pentru sponsori, cât şi pentru pasionaţii de golf. Patronul Elvila, Viorel Cataramă, directorul general al ING România, Mişu Negriţoiu, sau actorul Lucian Viziru sunt printre obişnuiţii locului.
Potrivit Alexandrei Popescu, directorul de marketing de la „Lac de Verde“ (numele vine de la faptul că zona era, iniţial, plină de mici lacuri), clubul are în acest moment peste 120 de membri şi este vizitat lunar de circa 200 de jucători. În ceea ce priveşte un anunţ mai vechi privind înfiinţarea unei alte locaţii, tot în judeţul Prahova, „se lucrează în această direcţie“, ne-a comunicat Alexandra Popescu.
Apărut pe harta de profil în 2006, terenul din Recaş (Timiş) este rodul perseverenţei unui român, Dan-Liviu Tite, plecat de mai bine de două decenii în Germania. În 1991, acesta a înfiinţat, la Augsburg, un teren de golf ce s-a dovedit un succes, aşa că s-a gândit că o afacere de acest gen ar merge şi în apropiere de Timişoara, unul dintre polii economici ai României. Locaţia are 34 de hectare şi este amenajată pe o fostă păşune a Comtim.

Proiecte pe bandă rulantă
Dar cel ce se vrea cel mai frumos club de golf din România este încă pe planşetele proiectanţilor. La câţiva kilometri de Capitală, la Zurbaua, lângă pădurea Buftea, vor începe anul acesta lucrările la un teren cu 18 cupe (găuri). Complexul va mai avea un teren de antrenament, cu şase găuri, sediul Asociaţiei Golf&Country Club Bucharest, terenuri de tenis, un hotel de patru stele, magazine, un centru de sănătate şi un ansamblu rezidenţial cu circa 300 de locuinţe. Potrivit Arinei Smigelschi, directorul general al developerului, Swiss Golf & Leisure Development SA, lucrările de proiectare sunt în mare parte finalizate şi se negociază acum pentru adjudecarea lucrărilor de execuţie. „Investiţia de până acum se cifrează la circa 1,5 milioane de euro, iar cea totală ar putea ajunge la 80 de milioane de euro“, spune ea.
Proiectul de lângă Bucureşti concurează cu două iniţiative din judeţul Braşov. Prima, cea de la Poiana Braşov, este rezultatul unui parteneriat public-privat. Terenul de golf de aici va avea 18 găuri, dispuse pe 43,5 hectare, iar compania luxemburgheză Vertaria lucrează deja la „rough grading“ - săpături şi nivelări ale terenului.
Cel de-al doilea proiect din zonă este localizat în apropiere de Perşani, pe DN1 Braşov-Făgăraş şi foarte aproape de un viitor nod al autostrăzii Braşov-Borş, pe un teren de 120 de hectare. „Terenul este viabilizat din punct de vedere urbanistic, în sensul că a fost elaborat un PUZ şi au fost obţinute toate avizele şi acordurile necesare. Proiectul are două componente: terenul de golf propriu-zis, cu 18 găuri, şi un ansamblu rezidenţial, cu 500 de parcele de teren pentru construcţii“, spune Radu Crăciun, CEO al Braşov Logistic Park SA. Compania, care este dezvoltator primar, a cheltuit până în prezent circa 2,5 milioane de euro, iar cei care vor achiziţiona proiectul (dezvoltatorul secundar) ar mai trebui să investească încă aproximativ 15 milioane de euro.

O istorie zbuciumată
PREMIERĂ Se spune că prima lovitură de crosă dată pe un teren de golf din România i-a aparţinut Regelui Ferdinand, în 1923, prima femeie care a făcut acest lucru fiind Regina Maria. Şi preşedintele primului club de golf a fost un membru al familiei regale: principele Nicolae.
CRIZĂ Înainte de război, cel mai important teren era cel din Băneasa, urmat de cel din Sinaia. Doar una din cele cinci locaţii antebelice a supravieţuit (parţial şi cu o pauză de aproape două decenii) epocii comuniste, care vedea golful drept un sport capitalist.
PROFESORUL Cel mai cunoscut jucător şi profesor de golf din România este Paul Tomiţă, care a jucat până la 90 de ani. El i-a învăţat golf pe cei din familia regală, dar şi pe copiii liderilor comunişti.

Golf în parc
Înainte să vină comuniştii, era cea mai modernă locaţie pentru golf din Estul Europei. Am pierdut jumătate din găuri atunci când s-a înfiinţat Parcul Herăstrău. De exemplu, unde este roata mare acum era înainte «cupa 17».
George Luţă, profesor de golf, Clubul Diplomatic

Proiect lângă Bucureşti
Investiţia de până acum e de 1,5 milioane de euro, iar cea totală, cuprinzând infrastructura, terenul de golf, sediul clubului, hotelul de patru stele şi ansamblul rezidenţial, ar putea ajunge la 80 de milioane de euro.
Arina Smigelschi, director general, Swiss Golf & Leisure Development SA

Momentan, pe ultimul loc pe o piaţă imatură
Dacă în ultimii ani am reuşit să atenuăm o bună parte a diferenţelor care ne separă de ţările vecine şi mai ales de cele din vestul Europei, la capitolul golf stăm în continuare foarte prost.
„Estul continentului are o piaţă a golfului imatură, oferind doar două procente din numărul total de terenuri şi doar un procent din numărul total de jucători înregistraţi în Europa.

Această subdezvoltare este cauzată în principal de faptul că golful a fost un sport interzis în perioada socialistă în majoritatea ţărilor din regiune“. Aceasta este principala concluzie a unui studiu realizat de KPMG în 2006.
Într-adevăr, doar 134 din cele peste 6.000 de terenuri europene omologate se află în estul continentului, în timp ce rata de practicare a acestui sport la nivelul populaţiei (unde sunt cam 40.000 de jucători înregistraţi) este de circa douăzeci de ori mai mică în fostele ţări comuniste faţă de Occident. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, la începutul anilor ‘90, erau în est numai zece terenuri şi vreo 2.000 de practicanţi.

În prezent, nu mai puţin de 68 dintre cele 134 de terenuri existente (adică mai mult de jumătate din total) se află în Cehia. Faţă de 1990, numărul acestor locaţii a crescut aici de circa opt ori, iar numărul jucătorilor înregistraţi a crescut de cincisprezece ori. România se află, din păcate, la polul opus. Cu numai trei terenuri de minimum nouă găuri şi puţin peste 200 de practicanţi, ţara noastră se târâie la coada plutonului. Spre ruşinea noastră, Slovenia, o ţară cu o populaţie egală cu a Bucureştiului, are nouă terenuri şi 7.500 de jucători înregistraţi. Chiar şi Bulgaria este cu un pas înaintea noastră la acest capitol.

Experienţa vecinilor noştri le poate spune multe celor care anunţă, în ultima vreme, investiţii semnificative în complexe de golf. De exemplu, 13% din terenurile din Europa de Est au 27 de găuri şi chiar mai mult, alte 47% având 18 găuri, cele cu numai nouă găuri fiind în minoritate. De asemenea, 80% din terenurile din regiune au proprietari privaţi, doar 13% fiind în mâinile statului. Nu în ultimul rând, 93% din terenurile din estul continentului sunt orientate spre profit, procent pe care autorii studiului KPMG îl apreciază ca fiind foarte mare în comparaţie cu alte regiuni. Dintre membrii cluburilor din fostele ţări comuniste, 51% sunt bărbaţi, 235 sunt femei, 16% sunt minori, iar 9% sunt companii (rată mult mai mare decât în Vest, explicabilă prin costurile ridicate ale practicării acestui sport, comparativ cu veniturile). Studiul a mai descoperit că, deşi puţine, terenurile de golf din Est nu sunt folosite nici pe departe la maxima capacitate. În medie, fiecare teren găzduieşte 59 de runde pe zi, faţă de 106 în Europa de Nord, iar rata de utilizare a fost calculată de experţi la circa 20%.

Şi la taxele aplicate membrilor apar diferenţe între Est şi Vest: aşa numita „initiation fee“ medie este de 2.400 de euro (cu un maxim de peste 4.000 de euro în Cehia), iar cotizaţia anuală medie este de circa 728 de euro (din nou Cehia este pe primul loc, cu o taxă anuală medie de 2.000 de euro) - mai mici decât în Franţa sau Marea Britanie, dar, paradoxal, mai mari decât în Danemarca sau Suedia. Nici aşa-numitele „green fees“ - taxele de joc, de care de cele mai multe ori membrii sunt scutiţi, nu sunt tocmai mici. În weekenduri, în estul Europei nivelul mediu al acestora (54 de euro) este mai mare decât cel din nordul continentului (39 de euro) sau din Marea Britanie şi Irlanda (48 de euro).

Cât şi cum câstigă terenurile de golf
BANI Structura medie a veniturilor pentru un teren cu 18 găuri din estul Europei este, conform KPMG: 36% din taxele membrilor, 18% din taxele de joc, 17% din vânzarea mâncărurilor şi băuturilor, 29% din alte surse (magazin propriu, sponsorizări, reclame pe teren etc.).
AFACERI Acelaşi studiu a stabilit că, în medie, veniturile anuale ale complexurilor de golf est-europene se situează la circa 680.000 de euro, iar costurile de operare medii sunt de 590.000 de euro (din care costurile salariale înseamnă aproximativ 30% pentru un personal mediu de 25-30 de angajaţi).
PROFIT În concluzie, profitul mediu brut se învârte în jurul a 90.000 de euro pe an (sau 15% din cifra de afaceri), nivel care face ca circa 80% din managerii intervievaţi să preconizeze investiţii (în special în extinderi şi renovări) în viitorul apropiat.